Cum a fost făcută păpușa adevărată și rădăcinile ei istoriografice străvechi.

Este Păpușă Realistă o ființă umană obiectivată sau o soluție la singurătate pentru mulți?

Cu un an înainte de moartea sa, filozoful francez René Descartes a fost invitat de regina Christina a Suediei să devină tutorele ei. În 1649 s-a îmbarcat pe o navă cu destinația Stockholm cu o tânără pe nume Francine, care pretindea că este fiica lui.

După ce a început călătoria, nimeni nu o mai văzuse pe Francine. Marinarii superstițioși au devenit atât de curioși, încât au pătruns în cabina lui Descartes pentru a o vedea singuri pe Francine. În cabină au văzut o păpușă în mărime naturală. Era din metal și piele, dar părea un om adevărat. Pentru că păpușa era atât de reală, s-au speriat și au aruncat-o peste bord.

O privire în istoria păpușii adevărate a lui Ferguson

Anthony Ferguson a scris o poveste ciudată în 2010. Intitulat „O privire asupra istoriei păpușilor solide”, spune povestea înfricoșătoare, deși inventată, a lui Francine. Filosoful francez, care a experimentat crearea diferitelor ființe umanoide nevii, a avut o fiică pe nume Francine, care a murit la vârsta de cinci ani, cu nouă ani înainte de a-și începe călătoria în Suedia.

De asemenea, nimeni nu știe cu adevărat ce intenționează să facă Descartes cu păpușa, dar marinarii care au aruncat-o peste bord știau că există cel puțin o posibilitate. Secolul al XVII-lea, marea epocă a explorării lumii, a fost o perioadă în care navele transoceanice au făcut călătorii foarte lungi și neexplorate, iar marinarii au început să ia cu ei un fel de păpușă specială în călătoriile lor.

Prototipurile acestor păpuși reale se numesc „Doamnele nautice”. Ele arată ca o persoană și sunt făcute din țesătură atașată de un stâlp de bambus. Păpușile purtau chiar haine, făcându-le mai accesibile celor care caută ceva cu care să-și trăiască dorințele.

În 1904, un catalog francez descria aceste păpuși ca „nu se tem de șantaj, gelozie, certuri sau boală”. Catalogul mai spunea că păpuși de dragoste disponibil cu ușurință și nu ar rezista.

Marinarii din Țările de Jos au făcut aceste păpuși din piele căptușită cu ratan și au lăsat unele dintre ele în timpul comerțului cu Japonia din secolul al XVIII-lea. Japonezii le-au numit „soții olandeze”, termen pentru păpușile prost făcute.

În plus, aceste păpuși de artă au o origine mai veche și poetică.

Potrivit Metamorfozelor lui Ovidiu, relația sculptorului cipriot Pygmalion cu Galatea a fost orice decât platonă. Cu toate acestea, Galatea nu a fost o femeie adevărată, ci o sculptură perfectă a unei femei creată de Pigmalion.

Povestea a fost tradusă de Rolfe Humphreys în 1955, iar sculptorul, tulburat de dezamăgirea sa față de relațiile emoționale umane, s-a apucat să-și creeze tovarășul. În poveste, Pigmalion o mângâie adesea pe Galatea, iar el se întreabă adesea dacă ea este carne și oase sau doar fildeș.

Venus, zeița frumuseții, a răspuns rugăciunilor sale și a dat viață statuii. După aceasta, Pigmalion s-a întors la locul unde zăcea Galatea, s-a întins lângă ea și a sărutat-o ​​și, în timp ce făcea asta, Galatea părea să strălucească.

Dar nu toată lumea are acces la ajutorul lui Dumnezeu. Deci, fără ele, tehnologia intră în joc.

Nathaniel, protagonistul basmului lui Hoffmann Oamenii de nisip, este un student tânăr, talentat artistic, cu tendințe melancolice, a cărui logodnică Clara nu-l înțelege și al cărui tată a fost traumatizat de moartea violentă a partenerului său. El crede că ucigașul tatălui său a fost Omul Nisipului, o creatură mitică care aruncă nisip în ochii copiilor și apoi le scoate ochii afară.

Până când o întâlnește pe fiica profesorului său – Olympia. Era zveltă, bine proporționată și frumos îmbrăcată. Nathaniel a fost atras de Olimpia. Părea invizibilă, ca și cum ar fi dormit cu ochii deschiși, până când el a sărutat-o ​​și ea a ridicat mâna și a spus: „Ah!”

Prietenul lui Nathaniel, Sigmund, a înțeles atracția pe care femeile oarbe o aveau pentru el. El a descris fiecare mișcare a Olympiei ca fiind controlată de un mecanism care arată ca o mașină obișnuită, fără suflet. După aceea, Nathaniel i-a văzut pe profesorii universitari luptă pentru ea. Nathaniel i-a identificat drept Oamenii Nisipului, pentru că o văzuse pe Olympia prăbușindu-se în mâinile lor. Femeia pe care a iubit-o atât de mult s-a dovedit a fi o păpuşă neînsufleţită.

Aceste două povești sugerează că păpușile au jucat un rol din primele zile. De-a lungul timpului, aceste păpuși s-au schimbat de la păpuși din piele și trestie la păpuși care păreau oameni reali papusa sexuala sunt acum îmbunătățite de tehnologie.
Păpușile reale de astăzi sunt echipate cu inteligență artificială, astfel încât să poată vorbi și reacționa la atingere. Unele dintre păpușile high-tech au chiar senzori care pot fi încălziți pentru a simula temperatura umană.

Așadar, se pare că aceste păpuși au făcut întotdeauna parte din viața oamenilor și probabil că vor fi mereu.